Traducîndu-l pe Koselleck. Provocări

Traducerea din limba germană în limba română necesită echivalări terminologice pentru două comunități naționale avînd origini lingvistice diferite, moșteniri și repere culturale diferite și trăind în temporalități diferite. Fiind vorba de un înțeles diferit al ideii de modernitate, traducerea în limba română a unui concept fundamental înseamnă informare, contextualizare, o înțelegere a semnificației lui în ambele limbi. Cît privește traducerea lui Koselleck, aceasta necesită motivarea cititorului, asocierea lui în calitate de co-descoperitor al trecutului și al prezentului celuilalt și al său propriu, familiarizarea cu experiența personală și memoria istoricului.¹ Particularitatea unui astfel de demers este dată de traseele cultural-istorice german și român. Aparent similare, cele două limbaje social-politice includ și diferențe care merită întreaga atenție.

Koselleck observă că ritmurile temporale ale istoriei se modifică, atrăgînd discontinuități, întreruperea vechilor reflexe în beneficiul gîndirii și acțiunii înnoitoare. Dacă în cazul limbii germane înțelesul conceptelor trimite la o reașezare a lucrurilor și a oamenilor, iar istoria contemporană a Germaniei indică transformări accelerate, în cazul conceptelor fundamentale românești și al istoriei recente a României limbajele social-politice indică reacții întîrziate, schimbări lente și parțiale. Prin urmare, traducerea lui Koselleck presupune un interes acordat teoriei și filozofiei istoriei, esențial atunci cînd naraţiunea ideilor transcende propria cultură, căutînd s-o facă vizibilă, tangibilă, aplicabilă și în alte culturi.Tocmai de aceea, traducerea lui Koselleck în limba română se cere însoțită de explicații privind sensul conceptelor fundamentale în cele două limbi, sens generat de experiențele temporale și spațiale asimetrice. Fiind vorba de o provocare în sine, ea prespune corelare și echivalare terminologică, precum și o interpretare. E ceea ce ne-am propus atunci cînd am tradus conceptul de Geschichte.²

Concepte migratoare: temporalități și semnificații diferite

Deși există preocupări pentru istoria conceptuală în context românesc și o sensibilitate intelectuală față de problemele de limbaj, o astfel de cercetare a rămas în atenția unui număr restrîns de cercetători din România. Problematizarea faptelor, inexistența conceptului regulator cu funcții sociale și politice e legată de absența reevaluărilor și a rescrierii istoriei naționale atît după război, cît și după căderea comunismului.³ Multe dintre conceptele din lexiconul Geschichtliche Grundbegriffe (GG) sînt migratoare și sînt importante pentru toate culturile din fostele state comuniste sau național-comuniste. Cît despre conceptul Geschichte (istorie), el are prioritate în istoriografiile est-europene, deîndată ce în cadrul lor se cere regîndită și rescrisă istoria în temeiul vocabularului social-politic al secolului al XXI-lea.⁴ Văzută din perspectiva temporalității și a spațialității, istoria se cere a fi rescrisă continuu. Conceptele germane traduse în limba română – exemplele Geschichte (istorie)și Revolution (revoluție) de care m-am ocupat – , presupun preocuparea specială pentru semnificațiile lor în cele două limbi, germana și româna.⁵ Mă refer la familiarizarea cu geografia variabilă a Europei Centrale și de Sud-Est; la înțelegerea limbajelor administrativ-politice din secolele anterioare; la identificarea interferențelor culturale austro-germano-maghiaro-române din Transilvania, Banat, Bucovina; la cercetarea locului și rolului religiilor romano-catolică și evanghelico-luterană, respectiv la întîlnirile lor cu religia majoritar ortodoxă din regiunile României de astăzi. În același sens, e utilă cunoașterea procesului de modernizare a limbii în mediile intelectuale românești din Transilvania în contact cu Aufklärung-ul germano-austriac şi cu Sturm und Drang-ul germano-prusian. Cît despre conceptele migratoare care vin în întîmpinarea unui astfel de demers, cîteva exemple sînt edificatoare: „cărturar”, “luminare”, “disciplină/ordine”, „continuitate”, „cultură”, „etnie”, “etnocultură, “naţiune culturală”, “stat”, „naţiune”.  

Pornind de la experiența traducerii lui Koselleck, împreună cu colegul Armin Heinen de la Universitatea din Aachen, am editat volumul colectiv Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice (Key Concepts of Romannian History. Altenative Approaches to Socio-Political Languages) – la care au colaborat 16 cercetători din universități germane, americane, franceze, ungare și românești – și în care am analizat cum sînt folosite conceptele de “națiune”, “popor”, “progres”, “proprietate”, “liberalism”, “educație”, “tranziție” ș.a. În repetate rînduri am arătat faptul că majoritatea noțiunilor și conceptelor românești datează din secolul al XIX-lea și că mulți istorici, filologi, sociologi, politologi folosesc și astăzi vechea lor semnificație. Tot astfel, am avut ocazia de a observa că neînțelegerile, disputele, reacțiile din dezbaterile publice din ultimele decenii sînt provocate de o improprie așezare terminologică, de ambiguități sau sensuri greșit înțelese, incompatibile cu limbajele social-politice de astăzi.

Traducîndu-l pe Koselleck în limba română, am găsit că e esențial vocabularul prin care evaluăm trecutul și prezentul, respectiv cum anume limbajele pot influența proiectele de viitor. Prin conceptul Geschichte (Istorie) am subliniat rolul istoriei conceptuale pentru România post-1989, precum și urgența redefinirii istoriografiei române în context european, respectiv îmbogățirea vocabularului și rescrierea istoriei naționale dintr-o nouă perspectivă. În cultura română marcată de un etnonaționalism romantic și de un comunism inspirat de stalinism și balcanism, istoria connceptelor și istoria conceptuală trebuie să devină o prioritate. La un astfel de proiect m-am gîndit atunci cînd am realizat amintita traducere și invocatul volum colectiv. Practica istoriei va contribui la clarificarea identitară a națiunii și a reprezentărilor societății civile, generînd o înțelegere critic-rațională a trecutului și o cultură politică pluralistă, deschisă spre viitor.

Cît despre istoria limbajelor europene,  rămâne un deziderat cercetarea și identificarea conceptelor migratoare care primesc noi sensuri în funcție de limbă, istorii și geografii ale locului. Translările din GG contribuie la extensia continentală și transcontinentală a istoriei conceptelor fundamentale. În cazul Europei, conceptele explică multi- și interculturalitatea, valorificînd atît diversitatea, cît și sensul comun al moștenirilor locale, regionale și naționale. În fine, referințele la Koselleck și la Lexikon devin utile multor alte culturi, surclasînd înțelesul vechilor limbaje social-politice, respectiv stimulînd înnoirea lor.

Traducerea lui Koselleck: un stimul în cercetarea și (re)scrierea continuă a istoriei

Tensiunea dintre spațiul experienței și orizontul așteptărilor explică necesitatea unei interpretări istorice, contextualizate, a limbajului folosit în fiecare caz. E ceea ce se aplică, de exemplu, în privința angajaților Securității comuniste din România. Aceștia nu erau obligați să demonstreze corectitudinea informațiilor lor, neputînd fi contraziși de cineva (o trăsătură specifică regimurilor totalitare). Nu existau instituții ale statului care să controleze faptele, notele și mesajele Securității, în consecință, documentele provenind din arhiva amintitei instituții necesită o analiză lingvistică din partea istoricilor, a profesioniștilor în științele umaniste și social-politice. Examinarea logicii lingvistice specifică serviciului de securitate al statului național-comunist român arată diferențe majore între limbajul angajaților acestuia și limbajul societății. Pentru a înțelege și mai exact diferențele amintite, se cere analizat și rolul jucat de limbajul partidului comunist, ceea ce presupune cercetarea a trei „limbi”. Se poate susține cu suficiente argumente că în timpul regimului național-comunist din România nu exista un discurs comun. Afirmația potrivit căreia “X a spus cutare lucru despre cutare persoană” ori “X a spus asta și asta” nu e legată de realitate, nu provine dintr-un anume mediu social, nici măcar din limbajul cotidian al epocii. E un limbaj artificial, particularizînd o instituție aflată în slujba puterii, punînd în aplicare ideile și legile statului totalitar ce pedepsea ori excludea diferențele de orice fel. E vorba aici de o logică a limbajului (spațiul experienței, orizontul așteptării) construită de instituția totalitară însăși. Cu alte cuvinte, arhiva serviciului Securității statului național-comunist – transferată după 1989 Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), instituție cu statut juridic propriu și a cărei conducere e numită de partidele politice – nu ajută la diagnosticarea realității social-politice, informațiile din documentele ei nefiind corecte. Cît privește suprapunerile conceptuale identificate în vocabularul din piesele de arhivă, ele indică modernizarea statală incompletă. E un alt motiv să încurajăm cercetările competente, ele putînd contribui la înțelegerea nuanțată a oamenilor și a lucrurilor, a realităților unui timp în care obsesia secretelor, interdicțiile și manipularea prin minciuni făceau parte din doctrina oficială. Regimurile totalitare creează spații de experiență și orizonturi de așteptare care trebuie examinate prin prisma propriului lor context lingvistico-politic, mai ales că limbajele instituționale devin principalul instrument de constrîngere, subminînd dezvoltarea relațiilor interumane. E și acesta un motiv pentru a înțelege de ce traducerea lui Koselleck deschide perspective novatoare în cazul istoriei României şi a timpului modernităţii la români. Sînt convins că astfel vor fi mai lesne de examinat arderea etapelor petrecută în faza de formare a statului-naţiune, precum și orientările ideologice din cursul secolului al XX-lea care au condus la instaurarea a două regimuri politice totalitare unul după altul.

Dacă Reinhart Koselleck a fost interesat mai ales de transformarea lingvistică din perioada de tranziţie a lumii germane cuprinsă între anii 1750 şi 1850, atent fiind la conceptele ce reflectă o gîndire modernă precum Aufklärung (iluminism)ca teorie culturală, reformă, progres, revoluţie, romantism, idealism, privilegiu, libertate, viitor, etc.,⁶ abordarea pe care am găsit-o utilă istoriografiei române trimite la concepte care descriu procesul neterminat al modernizării într-un spațiu în care contradicţiile sociale merg mînă în mînă cu asimetria gîndirii și acțiunii politice şi cu modul în care acestea se oglindesc în formele lingvistice.  În loc de concluzie, un aspect esențial: în traducerea lui Koselleck, am avut în vedere ideea istoricului cum că rescrierea și reconstrucția trecutului trebuie să țină seama de diversele contexte, dar și de “experiența istoriei”, “semantica istorică”, „orizontul așteptării” și „regimul istoricității”.  Pornind de la acestea și ținînd seama de biografia personală a istoricului, interpretarea științifică a istoriei se face dinspre prezent incluzînd acțiunile umane transmise de structurile sociale și temporale. Astfel, cunoașterea rezultată devine relevantă pentru contemporanii noștri.

You can comment in German, English, French or Italian under the english version of the blog contribution.

---

Victor Neumann is professor of History and Theory of History at the West University of Timișoara, Senior Researcher at the Romanian Academy of Sciences and member of the Academy of Europe/Academia Europaea. He is author of The Temptation of Homo Europaeus. An Intellectual History of Central and Southeastern Europe, translated by Dana Miu. New York: Columbia University Press, 1993; second edition, revised and updated, London: Scala Publishers, 2020; Kin, People or Nation. On European Political Identities, translated by Gabi Reigh, London: Scala Publishers, 2021. He is also editor with Armin Heinen of the books: Key Concepts of Romanian History, translated by Dana Mihăilescu, Budapest/New York: CEU Press, 2013; Modernity in Central and Southeastern Europe. Ideas, Concepts, Discourses, Bucharest: RAO Publishers, 2018; Das Temeswarer Banat. Eine europäische Regionalgeschichte, translated by Armin Heinen, Berlin: De Gruyter, 2022. 

victorneumann@hotmail.com

---

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.

1. Margrit Pernau and Sébastien Tremblay, “Dealing with an Ocean of Meaninglessness. Reinhart Koselleck’s Lava Memories and Conceptual History,” in Contributions to the History of Concepts 15, no. 2 (2020), 7-28. [↩]
2. Reinhart Koselleck, Conceptul de istorie (The Concept of History), Traducere din germană de Victor Neumann and Patrick Lavrits. Iași: Alexandru Ioan Cuza University Press, 2005. [↩]
3. Victor Neumann, “Is Rewriting Romanian History Useful? The Evolution of Socio-Political Concepts and Alternative Interpretations” in Key Concepts of Romanian History: Alternative Approaches to Socio-Political Languages, ed. Victor Neumann and Armin Heinen. Budapest/New York: CEU Press, 2013, 13-26, here 15, 21. [↩]
4. Altfel, se va continua abordarea dicotomică, Estul Europei uzînd de propria sa înțelegere a trecutului. [↩]
5. Victor Neumann, “1989: Revoluția Timișoarei. Meritele în schimbarea politică vs. eșecul deciziilor administrative” (1989: Timioara Revolution: The Merits of Political Change vs. the Failure of Administrative Decisions) in Desprecăilerisipite ale revoluțieitimișorenilor (On the Wasted Paths of the Timioara Revolution), ed. Miodrag Milin. Târgoviște: Cetatea de scaun, 2021, 9-35; Victor Neumann, “1989: The Timișoara Revolution. Its Worthiness for Political Change vs Failure of Administrative Decisions?” in impEct no. 12 (2022), URL: https://www.fh-dortmund.de/medien/hochschule/i12_Art7_Timisoara.pdf (20.01.2023). [↩]
6. Vezi de exemplu, Reinhart Koselleck, “Fortschritt,” in Geschichtliche Grundbegriffe. Historisches Lexikon zur politisch-sozialen Sprache in Deutschland, ed. Otto Brunner, Werner Conze, and Reinhart Koselleck. Vol. 2. Stuttgart: Klett-Cotta, 1975, 351-423; 351-353, 363-423.  [↩]

---

---